M-am saturat ca sa par mereu fericita..cand sunt trista sau suparata sa pun un zambet si totul e ok doar ca cei din jur sa fie fericiti.Daca esti sad si o arati toata lumea sare sa afle motivul...dak esti happy nimeni nu te mai intreaba de ce..Fiecare adopta propria sa metoda de camuflaj..eu adopt zambetul indiferent de stare,da' observ ca am km ajuns la limita si nu pot sa mai zambesc.
Am nevoie de un nou motiv sa pot sa imi "reglez" starile: cand sunt trista sa plang si cand sunt fericita sa rad..Oare care va fi acel motiv?
Fericirea ca si tristea sunt stari relative...nu poti gasi fericirea deplina cum nu poti fii tirst pe deplin.Poti spune ca esti trist, ca iti plange sufletul dar asta nu inseamna ca esti doborat ci pur si simplu in momentul respectiv nu reusesti sa vezi lumina de la capatul tunelului,da' o sa vina si momentul in care luminitza o sa inceapa putin cate putin sa apara si atunci intunericul va lua forma de lumina.
Asa ca de acum incolo o sa fiu cum vreau eu..SAD sau HAPPY...dar mereu cu zambetul pe buze...gandindu-ma si la cei din jur...deci o sa continui pe acelasi drum nesfarsit.....
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu